Despre facultate
Create imediat după cotitura istorică reprezentată de Revoluția din decembrie 1989, în mandatul rectorului vizionar Eugen Todoran, specializările socio-umane din Universitatea de Vest din Timișoara aveau să se regrupeze administrativ în 1994 în cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie și în anul 2025 în cadrul noii Facultăți de Sociologie și Asistență Socială, configurând profilul unei instituții de învățământ superior ce aspira spre statutul de universitate comprehensivă, întregită într-un ansamblu disciplinar care se străduia să recupereze întregul corp al cunoașterii esențiale, ce unește științele pozitive cu științele omului și ale societății. Dar de la intenția generoasă a inițiatorilor acestui proiect restaurator până la realizarea efectivă, cei angrenați în procesul construcției instituționale au fost confruntați cu câteva provocări ce păreau insurmontabile: pe de o parte, în aria științelor sociale (sociologie, psihologie), datorită interzicerii lor prin intervenția brutală a puterii comuniste, vreme de aproape două decenii nu se mai formaseră specialiști care să poată „crește” organic, într-o atmosferă academică stimulatoare. Pe de altă parte, trebuia început de pretutindeni și în același timp, sub presiunea unei clipe în care tulburarea socială, politică și culturală a primilor ani post-decembriști, dar și „moștenirile” ante-decembriste s-au răsfrânt adânc în metabolismul organizațional.
Cu toate acestea, echipa care a pornit la drum a dovedit curaj, perseverență și determinare, izbutind să așeze curând facultatea într-o albie a decenței și onorabilității instituționale, investind consistent tocmai în generația absentă atunci, tinerii profesori. Anii care au urmat au probat pertinența acestei opțiuni, facultatea noastră devenind, prin specializările sale, una dintre cele mai dinamice din țară, cu rezultate semnificative atât în activitatea de cercetare științifică, cât și în cea didactică ori în deschiderea către comunitate. La acest moment de bilanț, gândul nostru se îndreaptă către cei care ne-au dat, în plan profesional, „viață”, și cărora le exprimăm recunoștința și gratitudinea noastră. Nimic din ceea ce „suntem”, atât cât suntem, nu s-ar fi putut dobândi fără generozitatea și încrederea pe care ne-au arătat-o în acei ani ai „începuturilor”, când mai presus de propria amenajare biografică, ei au preferat să renunțe la sine și creadă în noi și să ne dăruiască nu doar cunoaștere, ci și speranță și nădejde că ceea ce ei nu au putut construi – datorită unei istorii vitrege și absurde – noi vom putea împlini și în numele lor. Pentru tot acest exercițiu de generozitate, vă mulțumim!
Istoric Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Fenomenul educațional, ca de altfel întreaga societate, se regăsește într-un proces tot mai alert de schimbare și transformare, iar viața socială, așa cum spunea Zygmunt Bauman, începe să evolueze de la modernitatea solidă la forme tot mai lichide ce necesită o continuă adaptare.
În acest context, elemente precum noua lege a învățământului superior nr 199/2023, consolidarea și extinderea alianței universităților europene UNITA, oportunitățile oferite de Planul de Reziliență și Redresare Națională, noua metodologie europeană de evaluare a cercetării, accentul pus pe componenta calitativă a acesteia, dar și noile standarde de evaluare a cercetării la nivel național, influența AI în educație și, nu în ultimul rând, nevoia tot mai pregnantă de la nivelul societății de a lua decizii și a propune soluții bazate pe dovezi științifice, sunt elemente definesc și influențează fundamental evoluția și dinamica învățământului superior în general și a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității de Vest în special.
Stimați colegi actuali și viitori,
Sunt mândru să reprezint Facultatea de Sociologie și Asistență Socială un loc unde pasiunea pentru învățare și excelență academică se întâlnește cu angajamentul față de schimbare și contribuția la comunitate.
La Facultatea noastră, ne propunem să oferim nu doar o educație de calitate, ci și un mediu de învățare stimulativ și inclusiv, unde fiecare student poate să își descopere și să își dezvolte potențialul. Prin intermediul departamentelor noastre de Asistență Socială, și Sociologie, ne concentrăm eforturile pentru a pregăti specialiști capabili să facă față provocărilor societății contemporane.
Suntem o facultate orientată către cercetare și inovare, iar colaborarea noastră strânsă cu partenerii din industrie, administrație și comunitatea locală ne permite să aducem contribuții semnificative la rezolvarea problemelor reale. De la proiecte aplicate și consultanță la programe de dezvoltare profesională, suntem implicați activ în mediul socio-economic, contribuind la progresul și dezvoltarea durabilă a comunității noastre.
Pentru cei care aspiră să devină parte dintr-o comunitate dedicată excelenței și inovării în domeniul științelor sociale, vă invităm să explorați oportunitățile pe care le oferim și să vă alăturați echipei noastre. Aici, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, vă promitem nu doar o educație, ci și o experiență de viață care vă va ghida și vă va îmbogăți pentru tot restul carierei voastre.
Cu sinceritate și respect,
Decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială
Conf. univ. dr. Marius MATICHESCU